Home » Natură » O misterioasă creatură „roșie” cu multe brațe, descoperită eșuată pe o plajă. Despre ce specie ar fi vorba

O misterioasă creatură „roșie” cu multe brațe, descoperită eșuată pe o plajă. Despre ce specie ar fi vorba

O misterioasă creatură „roșie” cu multe brațe, descoperită eșuată pe o plajă. Despre ce specie ar fi vorba
Sursa foto: Whidbey Camano Land Trust
Publicat: 30.09.2020

O misterioasă creatură marină cu multe brațe, descrisă inițial drept un „morman roșu”, eșuată pe o plajă din Washington, a atras atenția oamenilor de știință americani, mulți întrebându-se ce este acest animal gelatinos.

Identitatea bestiei de 1 m lungime a fost inițial înșelătoare. Cercetătorii au crezut că ar putea fi caracatița roșie din Pacificul de Est (Octopus rubescens) sau poate sepia-vampir (Vampyroteuthis infernalis) ori o caracatiță dumbo (Grimpoteuthis)?

GALERIE FOTO

Răspunsurile negative i-au dus pe cercetători cu gândul la o altă specie, anume caracatița cu șapte brațe (Haliphron atlanticus), o creatură care trăiește la mari adâncimi și care este văzută destul de rar în nordul Washingtonului.

Ce au spus experții despre identitatea creaturii

Ron Newberry, locuitor al Insulei Whidbey, la nord de Seattle, a descoperit creatura bizară în timp ce se pregătea să pescuiască în dimineața zilei de 29 august. Deși a observat că era moartă, Newberry a făcut câteva fotografii și le-a publicat pe Facebook și Instagram.

Postările de pe rețelele de socializare au ajuns virale, imaginile de pe Facebook adunând aproape 200 de distribuiri și zeci de aprecieri. Apoi, mai mulți experți de la Acvariul din Seattle, Universitatea din Washington, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOOA) și Instituția Smithsonian și-au dat cu părerea și au oferit câteva idei privind identitatea creaturii. Cei mai mulți au fost de acord că era vorba despre o caracatiță cu șapte brațe.

Câte brațe are, de fapt, caracatița cu șapte brațe

Caracatița cu șapte brațe este un animal de „minim interes”, ceea ce înseamnă că nu este considerată a fi în pericol, potrivit Uniunii internaționale pentru conservarea naturii (IUCN). Cu toate acestea, mărimea populației sale este necunoscută. De asemenea, oamenii de știință știu foarte puțin despre habitatul său. Specia a fost observată înotând în adâncuri, scrie Live Science.

Totodată, în ciuda numelui său, caracatița nu are doar șapte brațe. În cazul masculilor, al optulea braț este poziționat într-un sac lângă ochiul drept, iar masculul îl scoate atunci când transferă spermă către potențialii parteneri.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Imagini cu adorabila caracatiță „Dumbo” surprinse la cea mai mare adâncime înregistrată vreodată

Un superb calamar eșuat pe o plajă i-a uimit pe trecători. „Arăta ca un animal preistoric”

De ce cred cercetătorii că extratereștrii ar gândi mai degrabă precum caracatițele, nu ca oamenii

Caracatiţele sunt extratereştri din afara spaţiului aduşi pe Terra de meteoriţi?! Această ipoteză nu este atât de neverosimilă

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase